Skip to content

Welcome

     Stimate cititor, înainte de orice, te-aș ruga să privești câteva secunde în susul paginii, deasupra cuvântului „Welcome.” Vei vedea fotografia unei clădiri, Șerban-Vodă 111, unde până în 1972, anul când am plecat din țară, am locuit chiar eu: se văd bine cele trei ferestre ale camerei din mijloc în față, chiar deasupra intrării în gang – acolo stăteam.
    Șerban-Vodă 111 este cea mai mare dintre cele 6 clădiri retrocedate mie în 2003. Celelalte, la fel, dacă nu chiar și mai deteriorate după 50 de ani de gospodărire comunistă, sunt progresiv mai mici, mergând până la cea mai mică, cu un singur apartament. Cum majoritatea apartamentelor fuseseră vândute deja chiriașilor, aceste rămășițe luate împreună formează tot ce-a mai rămas din moștenirea  familiei mele, moștenire pe care presa și televiziunea fidelă PSD se încăpățânează să o numească „enorma avere din Centrul Vechi al Bucureștiului înglobând 66 de case și vile.” Sincer, aș vrea din suflet să mi se arate și mie odată locul precis unde este plasată această „enormă avere” și elementele care o compun.
   Mă numesc Nicholas Jordan, născut Nicolae Minciulescu la Bucureşti pe 17 martie 1946. Sunt singurul fiu al doctorului Iordan Şoimu Minciulescu, la rândul său singurul descendent al vice-președintelui Senatului din perioada antebelică, Iordache Minciulescu, o mare figură politică a României. Din fragedă copilărie, apelativul batjocoritor de „nepotul senatorului” mi-a fost aplicat la școală, așa cum se cuvenea odraslelor de „mari exploatatori” (încă un termen care mi-a otrăvit cu regularitate primii zece ani din viață). În cancelaria liceului Șincai (acolo unde mi se spune cu ironie astăzi că nici n-aș fi fost elev vreodată), un profesor mi-a arătat pe perete dreptunghiul abia vizibil, unde atârna odinioară, la locul de cinste cuvenit unui ctitor al liceului, portretul bunicului meu. Eram premiantul clasei, refuz și-acum să cred că prezența mea la liceul Șincai a trecut atât de neobservată și că nu mai există pe undeva vreun fost coleg care să o confirme.
   Am început acest blog, pentru că incidentele din copilărie se replică iarăși, ca într-un film stricat rotindu-se în gol, reîncepând iarăși și iarăși de la capăt, cu un conținut care, cu trecerea anilor, a devenit mult mai dur, strict pentru adulți de data asta, căci, de, suntem în anul de grație 2015. Fără să înțeleg precis motivul, am devenit ținta unui linșaj mediatic susținut și alimentat de ziare și rețele ca Antena 3 și România TV, aflate la unison în slujba unui singur partid, acela al odraslelor celor ce mi-au aruncat familia în stradă în 1950 și care se străduie acum să exproprieze proprietățile familiei Minciulescu pentru a doua oară. Experții lor în dezinformare, Andreea Crețulescu, Victor Ciutacu („Este negru Nicholas Jordan, domnule Ponta,” afirmă el pe gov.ro, site-ul oficial al guvernului), Mihai Gâdea, Oana Stanciu și colegii repetă vechile metode, cu interogatorii copiate verbatim din procesele staliniste și cu sloganuri amintind de o demult apusă „furie proletară.”
     Nu se pomenește nicăieri de zecile de apartamente din moștenirea tatălui și a bunicii mele vândute de către stat acum 16 ani, iar cererile de despăgubire pentru ele adună praf în birourile Primăriei în ciuda priorității cuvenite vârstei și situației mele de sănătate. Și, iată, apartamentele deja vândute de stat continuă și acum să fie contabilizate pe lista acelor mult trâmbițate „66 de case” retrocedate mie, în ciuda faptului că familia mea nici nu a avut în posesie vreodată atâtea case. Am ajuns la un punct în care trebuie să mă fac auzit nu doar din cauza faptului că numele meu este terfelit, dar și pentru că securitatea membrilor familiei mele este periclitată, primindu-se chiar și la amenințări cu moartea la adresa lor.
     Aici, pe acest blog, vă voi spune tot ce știu. Deși am documente, sentințe judecătorești, care atestă faptul că sunt proprietarul de drept al acestor imobile și că eu sunt Nicolae Minciulescu, „jurnaliștii” nu apelează la instituțiile statului pentru a se informa corect în ceea ce mă privește și se folosesc de membrii celor patru familii pe care am fost nevoit să le evacuez, conform legii, (și, bineînțeles că nu e vorba de 60 de familii evacuate, cum se vehiculează). Desigur, chiar și patru familii reprezintă un fapt regretabil în sine, dar conflictul durează de 11 ani, timp în care Primăria ar fi putut să le asigure de mult timp locuințe sociale, mai salubre și de mai bună calitate. Nu se menționează vreodată că în toți acești 11 ani eu nu am încasat nici un fel de chirii de la niciunul din imobilele retrocedate. Nimeni nu spune că eu nici nu ar trebui să plătesc impozitul pentru clădiri, acolo unde Primăria încă percepe (ilegal) chiriile. Să cred atunci că Statul Român îmi recunoaște calitatea de moștenitor și proprietar doar când îmi percepe taxe? Iar în acest timp, televiziunile citate, obiectul a multiple reclamații la CNA (incluzând a mea), continuă spectacolul mediatic, în goana lor după bani, și, mai ales, pentru îndeplinirea fără crâcnire a sarcinilor de partid trasate în piatră. Faptul că personajul principal a devenit între timp fostul președinte Băsescu, aruncându-mă pe planul doi pe mine, nu a făcut decât să le ațâțe și mai mult „ardoarea și chiar mânia jurnalistică.”
     Stimate cititor, sper să găsești în acest blog răspunsurile la întrebările pe care le ai în legătură cu acest caz. Nu am pretenția că pot răspunde la toate întrebările. Deși o cer de ani de zile la toate nivelurile, încă nu mi-a fost prezentată vreodată chiar și cea mai schematică listă a celor 66 de case și a adreselor lor. Te asigur însă că îți voi răspunde, pentru că eu sunt mai viu decât ar vrea unii să fiu și pentru că meriți să știi adevărul. Poți să mă contactezi, să îmi scrii sau chiar să mă suni. Nu-ți cer să te pui în locul meu, nu-ți cer să gândești ca mine, te rog doar să îți tragi propriile concluzii și să nu te lași manipulat de câțiva jurnaliști puși pe căpătuială, ale căror degradante salarii ale rușinii ar fi singure capabile să acopere cu ușurință chiriile celor implicați.
fight fire with fire