Skip to content

Adevărata mafie imobiliară din România

Articol fără poze, prin care acest blog anunță publicarea iminentă (la momentul oportun, bineînțeles), a unor documente și fotografii nemaivăzute, nemaiscanate, și nici măcar bănuite, de către public sau de… ceilalți – băieții care așteaptă să mai pun eu ceva pe net, după care să caute cu microscopul vreo greșeală de transcriere a unui funcționar plictisit și să trâmbițeze falsuri în acte publice.

De ani și ani de zile, începând de prin vara lui 2003 cu „Flacăra lui Păunescu” și apoi, oficial, prin prefecții PSD din acei an ai Bucureștiului, Gabriel Oprea și Petre Botezatu Enescu, atacuri de o violență rar întâlnită au fost declanșate brusc împotriva mea și, de atunci, ele mi-au întunecat literalmente viața. În spatele atacurilor am descoperit conglomeratul Putere-Poliție-Primărie-Presă, cel puțin ramura aservită complet PSD-ului. Teleportată în secolul XXI direct din structurile lui Ceaușescu, versiunea 2015 a conglomeratului s-a dezbărat, într-un sens darwinian, de balastul inutil al generației precedente, devenind mai eficace și, după trecerea ultimului deceniu, chiar mult mai greu de descifrat ca înainte.

Nu-mi fac iluzii cine sunt pe scara importanței mele în România, și, mai ales, în România acestor zile. Un nimeni. Moderatoarea Andreea Crețulescu, de la România TV și-a bătut mult capul să mă convingă de asta, obiectând de fiecare dată când am folosit pentru identificare numelor unor personalități cunoscute cu care am avut de-a face. Părea șocată de îndrăzneala afirmațiilor mele, de parcă m-aș fi învelit, fără permisiune, în mantia celebrității altora. Nici măcar cine sunt eu, dacă nu sunt Nicolae Minciulescu, nu se aventurează nimeni să-mi explice. Nu mă recunoaște nimeni. Eu nu exist, spun toți. M-am și obișnuit între timp cu ideea non-existenței. După atâtea luni în ring cu un PSD multiplicat dincolo de puterea a patra, am început, de nevoie, să mă lepăd și eu de balast. Mă mișc deja mai ușor, o simt. Nu i se pare totuși nimănui stranie atâta tevatură pentru cineva care a murit de decenii și căruia i s-au făcut deja multiple parastase în prezența a zeci de martori de încredere? Chiar nu poate poliția să descopere nimic?

Până acum, am asumat, ca aproape toată lumea, scenariul descriindu-mă cu lux de amănunte drept victimă tangențială a înfruntării Ponta – Băsescu. „O victimă colaterală a televiziunilor de partid,” suna un titlu de ziar. Ce-ar fi însă dacă întreaga victimologie asociată mie nu este altceva decât o diversiune? În condițiile haotice din acei ani, o gafă monumentală comisă în acte înregistrate pe numele cuiva mare în PSD nu este doar probabilă, ci o certitudine. Efortul disperat de a acoperi urmele (oricare ar fi acestea) nu a încetat vreun moment și asta încă din anul 2003. Oricine poate vedea cu ce înverșunare se continuă atacurile contra mea până și în ziua de azi. Nu poate fi însă vorba de urmele mele. Eu am fost deja demascat, răs-demascat și iarăși răs-răs-demascat. A făcut vreodată cineva socoteala resurselor, umane și materiale, risipite fără opreliști pentru anchetarea mea în suveică – o investigație care se continuă și se reîncepe de la zero de fiecare dată, deși rezultatele au rămas și rămân totdeauna aceleași, indiferent ce noi acrobații de cazuistică i-au fost ordonate fiecărui procuror?

Haideți să ne uităm împreună ce anume lipsește din tabloul construit minuțios despre mine în acești 12 ani. Două personaje, a căror prezență este absolut imperativă pentru înțelegerea situației, lipsesc la apel nu numai din vizeta trustului Intact și al afiliaților (asta era oricum previzibil), dar de-a curmezișul întregului sector de media de toate culorile și nuanțele posibile. În condițiile în care, și dacă treci pe roșu, evenimentul ajunge imediat, dacă nu în ziare, măcar în blogul cuiva, fruntașul PSD-ist Aurelian Vulturu și fostul milițian/polițist Ene Nicolae au dispărut complet de pe radar cu excepția câtorva poze de circumstanță, unde nici nu sunt identificați. Iar după ce îi aducem pe ei doi la lumină, o întreagă pleiadă de ocupanți ai scenelor din umbră vor fi obligați să li se alăture în fața tuturor.

Aurelian Vulturu, a pus mâna pe clădirea de la Șerban Vodă 126, care, precum Șerban Vodă 124, era obiectul donației neîndeplinite a bunicului meu. Analiza la nesfîrșit legată de Șerban Vodă 124 a durat chiar atât – la nesfârșit. Ea s-a născut, zice-se, din plângerea la Prefectură a două petente. Și eu am semnalat, chiar înaintea acestor „petente,” cumpărarea frauduloasă de către un nelocatar a imobilului de la Șerban Vodă 126. Și eu am fost „petent,” nu? M-au luat Prefectura sau Tribunalul vreodată în seamă? Nu mai departe decât Martie 2015, o procuroare cu un palmares remarcabil și cu respectul colegilor săi de profesie, d-na Țilimpea, diseca până și cele mai mici nuanțe referitoare la Șerban Vodă 124, opinându-și „suspiciunea rezonabilă,” ca să poată trimite cazul de la Parchet la Tribunal. Știu. Există și astăzi „suspiciunea rezonabilă” că astăzi la pânz eu am trecut strada pe roșu.

În tot timpul acesta, la Șerban Vodă 126, tăcerea a rămas la fel de asurzitoare ca ieri, alaltăieri și de când s-a dat legea retrocedării.

Ene Nicolae și familia au pus mâna pe clădirea de la Șerban Vodă 76-78. Curios cum la această adresă, disputa asupra numelor Minciulescu și Minculescu nici măcar nu apare în scripte. Din start, fostul proprietar este decretat a fi Elena Minciulescu. Directorul ICRAL-lui pe sectorul 4 din acea vreme, un anume Măi-Antal Ion, a luat, cel puțin pe hârtie, decizia finală în cazul ambelor adrese. Măi-Antal Ion nu a fost numai prieten cu Ene Nicolae, dar și și vecinul său de după colț (B-dul Mărășești 11, „zestrea” fiicei sale, Marie Jeanne Antal). Și tot acest Antal Ion a „înzestrat” la fel de generos cele două familii prietene, Ene și Vulturu, forțate însă să mă declare imediat impostor pentru a-și salva achizițiile. Cum jongleriile sale locative n-au încetat niciodată, ba chiar s-au înmulțit, atât Antal, cât și Marie Jeanne, au ajuns, prin august 2011, ținta mai multor anchete penale (25, pentru a fi exact). Rezolvarea lor a fost încredințată secției 14 de Poliție din sectorul 4, același loc unde actele mele mai erau încă vânturate cu mult zel chiar și în luna ianuarie a acestui an, 2015. Comisarul Ovidiu Laurian Simina, ginerele lui Antal, a instrumentat actele socrului și rezultatele, ușor de imaginat, le puteți găsi cu o simplă căutare pe Google.

L-am cunoscut și eu pe Ion Antal, în primăvara lui 2003, chiar la sediul său de pe strada 11 Iunie. Mi-a spus de la prima întâlnire, chiar înainte de a apuca să-mi spun numele: „Am auzit că nu sunteți, de fapt, moștenitor pe Șerban Vodă”. Nu-i de mirare că acest om mi-a rămas de atunci întipărit în memorie. Când, din aprilie 2003 încolo, au început să-mi fie refuzate în serie întabulările și înscrierile la cartea funciară, numele său a fost primul care mi-a trecut prin minte. Au trecut ani apoi, în care scârbit de manipulările din Sectorul 4, am renunțat, pur și simplu, să mă mai lupt cu sistemul. Speram însă că o eventuală schimbare politică a țării, îmi va aduce într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, rezolvarea problemei de identitate. Nu concepeam atunci că un drept din naștere, atât de simplu de verificat, poate fi călcat în picioare ca și cum nici nu ar fi existat vreodată.

Am descoperit puțin câte puțin structura care îi îngloba pe Antal, Vulturu, Simina, Ene, judecători, polițiști, agenți imobiliari și mulți alții, structura care, de prin 2013, ajunsese de notorietate publică. O publicație a vremii descrie concis diagrama lor de funcționare:  http://www.romaniatv.net/secrete-de-stat-mafia-imobiliara-din-sectorul-4-al-capitalei-lasa-oamenii-pe-strazi-video_22748.html#ixzz3bm3nBMeQ

„Fostul ICRAL a devenit AVL Berceni SA. Ion Antal, fostul director de ICRAL, a pus mâna pe o instituţie a statului şi apoi pe zeci de locuinţe prin abuz, intimidare şi şantaj. Păgubiţii, oameni care au ajuns pe drumuri, spun că totul se face concentrat, cu ajutorul unor poliţişti, notari, judecători, lucrători de la electricitate sau gaze, care pun presiune pe victime. Administratorii AVL Berceni SA sunt Ion Măi-Antal, soţia sa Veronica şi fiul lor, Carol Michael. Marie-Jeanne, fata cuplului Măi-Antal, care și ea a lucrat la fostul ICRAL al sectorului 4, și-a făcut firmă de închiriere şi subînchiriere bunuri imobiliare, societate la care tatăl său este administrator. Firma oferă sume modice falşilor revendicatori, care câştigă întotdeauna procesele, ajutaţi de sistemul de pile. Soţul asociatului unic al firmei este comisarul de poliţie Ovidiu Laurian Simina, fost ataşat de interne în Japonia şi care are acum o funcţie executivă în Ministerul de Interne, plus că face parte și din consiliul de administraţie al Agenţiei de Cadastru. Executările silite se fac în prezenţa poliţiştilor de la secţia 14, acolo unde Ion Măi-Antal are 25 de dosare penale, toate blocate. De altfel, secţia 14 este ea însăși sub anchetă. Plângerile care au ajuns totuși la Parchet, au fost instrumentate de fostul şef al parchetului sectorului 4, procurorul Mihai Betelie, acuzat de tranzacţii imobiliare ilegale şi trafic de influenţă prin intermediul firmelor sale. Multe dintre imobilele din zonă sunt revendicate de o enigmatică doamnă Ionescu pe care n-a văzut-o nimeni niciodată, care ar locui în Germania şi e mereu reprezentată de Irina Bologa, funcţionar la Primăria Capitalei, serviciul Sistematizare.” 

Nu observă nimeni similaritatea de limbaj, mergând până aproape de plagiat? Multe dintre imobilele din zonă sunt revendicate de un enigmatic domn Nicholas Jordan, pe care nu l-a văzut nimeni niciodată, care ar locui în Florida și care este de fapt, „Un Negru, d-le Ponta.” Moderatorii TV Andreea  Crețulescu, Victor Ciutacu și compania, nu au trebuit să se deplaseze prea departe pentru documentarea emisiunii lor, „România la Raport.” Aveau acces la întreaga diagramă, ba chiar și la dosarele fiecărui persoane implicate în scandalul „Antal și Mafia Sectorului 4″ în propria lor clădire, România TV. Sigur că au fost și mari deosebiri între cele două cazuri, dar ele nu i-au deranjat pe cei de la „România la Raport.” Eu nu aveam, bineînțeles, nici un fel de pile și am pierdut fiecare proces pentru apartamentele vândute prin legea 112. Nimeni nu a încercat să mă scoată vreodată basma curată, pentru simplul motiv că nu cunoșteam și nu cunosc nici acum pe nimeni din sistem. Pentru un membru al Mafiei Imobiliare a Sectorului 4 care primise de la Traian Băsescu 66 de case într-o singură zi, m-am dovedit de o ineptitudine halucinantă. Mi s-a demonstrat pe viu că nu există un singur document pe care eu să-l fi falsificat vreodată cu succes. România TV a dovedit clar că orice document pe care l-am prezentat eu la un moment dat, era de fapt în directă contradicție cu cel prezentat cu puțin înainte și deci fără nici o valoare.

Poate că aceasta este cauza pentru care nimeni nu mai discută astăzi cazul Antal („Douăzecișicinci de dosare penale, toate blocate”). Eu i-am luat locul, spre satisfacția tuturor. M-am dovedit o mană cerească pentru Antal și prietenii săi. Eu sunt cauza tuturor evacuărilor din zonă și sunt, fără îndoială, pe merit, ținta permanentă a României TV și a Antenei 3. Datele mele biografice sunt cele aruncate în noroi. Numele părinților și bunicilor mei este cel batjocorit de scribii acestor rămășițe de cea mai joasă speță a comunismului, care, sunt sigur, se miră cu glas tare de ce protestez. În mintea lor, atenția pe care mi-o oferă postul lor de televiziune este tot ce mi-a mai rămas și mie în viață. Dar viața, desigur, merge totuși mai departe, indiferent de mine, indiferent de ei.

Cum-necum, Aurelian Vulturu și Ene Nicolae au ajuns în posesia datelor mele personale și le-au folosit. Le-au folosit chiar ei înșiși la început. Le-au folosit apoi ca să le îndoctrineze pe cele două „petente,” Ioana Preda și Marinela Aksan, în arta, complicată și de loc la îndemâna oricui, a redactării unor plângeri penale suficient de agramate ca să pară provenite de la un „cetățean de rând,” fără a lăsa însă deoparte detaliile specializate necesare declanșării acțiunilor penale de către Parchet. Cum, conform televiziunii, în aceste anchete s-a discutat până și culoarea cernelii de pe documente spre a se descoperi falsurile și adăugirile”, prezența unui lingvist specializat devine inevitabilă. De fapt, orice lingvist poate constata repede că genul de amănunte (număr de pașaport și datele trecerilor de frontieră), stilul de a scrie, cât și expresiile „Distrugerea unui sigiliu în incinta Tribunalului,” ori „Ce ascundeți d-le Minciulescu?” se regăsesc verbatim nu numai în transcrierile anchetelor oficiale sau ale interviurilor cu poliția, dar și în feluritele polemici la televiziune sau în articole de ziar, ba chiar și în comentariile adăugate în grabă după apariția acestor articole, de parcă cineva ar fi avut computerul setat să îi semnaleze orice proaspătă apariție online a numelui meu. Fie că sunt semnate Frangulea, Anna, Ovidiu Zară, Alexandrina Tatu, Un Postac sau Un Anonim, toate par să fie scrise de aceeași mână, ori, dacă nu, atunci ele sunt toate produse pe bandă, la doar câteva birouri înghesuite în aceeași încăpere fără ferestre. Afirm foarte încrezător că birourile sunt înghesuite. O uniformitate atât de remarcabilă de stil este produsă numai în condiții de maximă proximitate.

Și tot așa, cum-necum, am ajuns și eu în posesia multor date ale numiților Vulturu și Ene, ba chiar și pe cele ale lui Antal Ion, Călin Dan Vicențiu, Ovidiu Laurian Simina și ale mai multor altora. Cum s-a întâmplat? La fel cum au ajuns la mine și scanările actelor mele declarate „lipsă” sau „false” în presa și televiziunea trustului Intact. Într-o zi m-am sculat din somn și m-am trezit cu ele pe masă. (Deși, eh, poate mă trădează memoria în cazul actelor lipsă, poate că erau de fapt la mine în seif de la început, doar că nu le scanasem). Nu mai are importanță. Cum eu nu aveam pe nimeni altcineva să îndoctrinez, m-am îndoctrinat deja eu singur.

Published inUncategorized

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fight fire with fire