Skip to content

Justiția română este luată în tărbacă. Dur.

Am citit în presă că ÎCCJ a fost fără cruțare cu Gabriel Popoviciu (aici zâmbind cu tâlc în față la Radet). Poate zâmbea știind că are un avocat plin de carte. Ori știe precis unde sunt toate întrerupătoarele.

Au apărut în ultima vreme o serie de evoluții noi ale cazului Popoviciu, menționat la sfârșitul unuia din articolele anterioare publicate de mine în limba engleză (pe 9 August) despre fostul director FBI, James Comey. Voi traduce curînd și acel articol. E vorba de o scrisoare deschisă adresată directorului Comey—care pînă acum a adus aceleași rezultate ca și scrisoarea deschisă adresată de mine în 2014 primului ministru Ponta: zero.

Am decis totuși că această poveste ar trebui promovată și adusă cât mai la vedere. În opinia mea stă pe propriile picioare, mai ales că legătura sa evidentă cu situația în care mă găsesc este manifestată prin avocatul lui Gabriel Popoviciu, Louis J. Freeh, al cincilea director din istoria Biroului Federal de Investigații (James Comey a fost al șaptelea, cu Robert S Mueller III intercalat între cei doi).

De fapt, pînă la urmă, nu numai că am tradus, dar am și adăugat și, zic eu, îmbunătățit articolul original din engleză.

******************

După cum a relatat presa, la începutul lunii august, Gabriel Popoviciu, unul dintre proprietarii mall-ului Băneasa Shopping City din nordul Bucureștiului, a fost condamnat în absență la șapte ani de închisoare, fără posibilitatea de eliberare condiționată, într-un caz combinând frauda și corupția. Terenul în cauză de la Băneasa are 224 hectare, pe care Popoviciu a construit mall-ul, împreună cu sediile Ikea și ale altor mari companii internaționale, răspîndite printre clădiri de birouri sau rezidențiale, toate situate la nord de oraș.

După ce numele i-a fost inclus pe o listă de urmărire transmisă pe plan internațional, iar Curtea de Apel București a emis un mandat european de arestare pe numele său, Popoviciu a fost reținut luni, 14 august la Londra. Avocatul său, Louis Freeh, l-a însoțit la sediul poliției și i-a asigurat eliberarea pe cauțiune.

Lista de clienți faimoși a lui Louis Freeh este enciclopedică: Prințul Bandar bin Sultan al Arabiei Saudite (scandalul tranzacțiilor cu arme Al-Yamamah), Nasser Kazemuny din Coaliția națională a organizațiilor etnice (NECO), Comitetul de etică al FIFA (scandalul luării de mită de către Jack Warner, reprezentantul FIFA pentr SUA) alături de multe alte nume bine cunoscute de personalități și organizații.

Toți cei citați au reținut servicille fostului director al FBI pentru a efectua o anchetă cu adevărat independentă asupra unui anumit set de fapte controversate, o inovație în lumea juridică, deschizând astfel și drumul succesorului său la conducerea FBI, Robert Mueller, în misiuni similare pentru clienții proprii (asociația NFL, de pildă, cu cazul Ray Rice, ca și Deflategate și quarterback-ul Tom Brady de la New England Patriots).

******************

Louis J. Freeh este la rândul său o figură de statură internațională, și nu numai ca o reflectare a perioadei directoratului său la FBI. A lucrat în Districtul de Sud din New York (exact așa cum a făcut ulterior succesorul său, James Comey), mai întâi ca avocat adjunct al Statelor Unite, apoi și în calitate de judecător regional al Statelor Unite. În prezent, el este Senior Managing Partner la compania avocațială Freeh Sporkin & Sullivan, LLP și, în același timp, președintele companiei de investigații Freeh Group International Solutions, LLC.

În noiembrie 2011, firma de investigații condusă de Louis J. Freeh a fost angajată de către Universitatea de Stat Penn pentru a desfășura o investigație amănunțită și a depune un raport privind reacția școlii după declanșarea scandalului Jerry Sandusky (antrenor secund de fotbal al echipei Penn State, care de-alungul unui deceniu a violat repetat în sala de sport a universității peste o duzină de viitori fotbaliști aflați în grija sa și care este acum în penitenciar, condamnat pe viață).

Raportul Freeh a acuzat conducerea universității Penn State că de o reacție mult prea întârziată la scandalul care implicase nu numai pe Jerry Sandusky, dar și pe șeful său, fostul antrenor principal la Penn State, Joe Paterno, (faptul că acesta nu și-a denunțat vreodată asistentul, deși exisită mărturii că aflase despre activitățile acestuia).

******************

Raportul a fost totuși destul de controversat, mai ales că principalul client, Penn State, a fost nemulțumit de rezultate și le-a acceptat numai cu multă reticență.

În august 2012, Freeh, astăzi în vârstă de 67 de ani, s-a alăturat unei mari companii de peste 500 de avocați din Philadelphia, Pepper Hamilton, și a devenit rapid președintele întregii companii în 2013. Afacerea Jerry Sandusky s-a răsfrâns însă și asupra activității de la noua sa firmă, pentru că Pepper Hamilton a participat la asamblarea documentelor din raportul Freeh, și a devenit parte într-un proces de defăimare depus în contradictoriu de familia antrenorului Joe Paterno împotriva acuzațiilor de neglijență din partea sa.

În cele din urmă, Louis J. Freeh a demisionat din funcția de președinte al Pepper Hamilton și, un an mai târziu, a părăsit firma și a reînființat Freeh Sporkin & Sullivan. Reputația sa de om căruia nu-i este frică să continue investigațiile sale până la final, indiferent pe cine deranjează rezultatul, a rămas foarte ridicată, iar firma lui, acum mai redusă în mărime, o echipă de 12 oameni, pare să aibă o reacție de răspuns mult mai rapidă.

******************

La 8 august 2017, Louis J. Freeh a emis o declarație asupra cazului Popoviciu. Opinia sa asupra practicilor Înaltei Curți de Casație și Justiție a României (ÎCCJ) a României”, care nu este susținută nici de fapte, nici de lege, a apărut pe prima pagină a marilor ziare din România și Republica Moldova (și poate fi citită către sfîrșitul acestui articol).

Din păcate pentru mine, declarația foarte critică a domnului Freeh asupra practicilor ÎCCJ se aplică și situației mele, practic, cuvânt cu cuvânt.

Să ignorăm faptul că, în urmă cu două luni, ÎCCJ mi-a declarat nevinovăția (nici măcar nu au încercat să mă audieze vreodată pentru a-mi asculta povestea și au folosit numai zvonuri fără cea mai mică dovadă de la „cetățeni vigilenți”). Să uităm și că acuzațiile au căzut (asta dacă ar putea fi numite acuzații, ÎCCJ folosește doar termenul Suspiciune Rezonabilă, deși nici o Suspiciune Rezonabilă nu poate supraviețui unui întreg deceniu fără a dovedi o singură data ceva, rezonabil sau nu), acuzații pe care insist că nimeni sănătos la cap (trecere ilegală a frontierei?) nu le-ar fi pus pe hârtie vreodată și mai ales nu le-ar fi depus spre a fi citite la vreun tribunal din orice țară din lume.

Oricum ar fi, eu nu mă pot opri din a mă minuna citindu-le și răscitindu-le.

******************

În 2014, premierul Victor Ponta a discutat cazul meu la postul România TV într-un interviu electoral foarte elaborat din Campania sa prezidențială (foarte elaborat pentru că îl comisionase chiar el, deci el a stabilit traseul și subiectele convorbirii). Am fost prezentat apoi ca fiind Afro-American, un „negru” și, prin urmare, imposibil să fiu cu adevărat român.

Mi-am petrecut primii mei ani din viață până la naționalizare în aceeași clădire, Șerban Vodă 81, cu tatăl și unchiul lui Victor Ponta, pe atunci copii de vârste apropiate cu mine și care, deci, mi-au fost tovarăși de joacă.

Tatăl său a decedat, din păcate, dar unchiul său mai trăiește și a participat în 1990 la o întâlnire de afaceri la sediul central Tarom, unde era director. (Au fost destule persoane de față din conducerea Tarom, iar cu mine a fost asociatul meu American, William Conover III). Verișoara lui Victor Ponta își vizitează anual rudele de peste ocean care cunosc situația familiei Minciulescu pentru că au locuit vizavi. Au dat și mărturie în scris.

Și Victor Ponta nu știe că eu nu sunt Afro-American?

******************

În 2015, reputatul procuror Anca-Mihaela Țilimpea, a afirmat că eu trebuie să fi intrat ilegal în țară în 1990. Nu o condamn pe d-na Țilimpea, ci pe cei care i-au alcătuit dosarul de investigații și au lăsat-o să citească cu glas tare o colecție de hîrtii încâlcite și fără sens. Acolo pe pagina doi, informația despre pașaportul meu nici nu este măcar atribuită organelor de trecere a frontierei, ci unei plângeri penale depuse de o petentă, Aksan Marinela, care, negru pe alb, „precizează că Jordan Nicholas, persoană cu dublă cetățenie, Română și Americană a intrat în România la o data trecută în pașaport cu o lună de zile mai înainte de a fi emis pașaportul seria D0224925.”

De unde până unde știa Marinela Aksan, două decenii după fapt, datele intrării mele la frontieră în 1990? Dacă Direcția generală de Pașapoarte i-a dat această informație, be ce baze i-au dat-o ei și nu Poliției sectorului 14, „care nu-și putuse termina investigația din lipsă de date?” De fapt, care e acuza în toată treaba asta? În aceeași frază se spune, că am dublă cetățenie, ar fi fost evident oricui, nu numai unor cadre juridice specializate, că, dacă nu altceva, am folosit la intrare pașaportul American.

Asta e tot ce s-a întâmplat. La sosire, am fost înregistrat corect la frontieră folosind pașaportul meu din SUA și m-am înregistrat imediat la Ambasada SUA la sosirea în București.

Oficiul doamnei Țilimpea și-a continuat acțiunea până acum câteva luni. Nu realizează nimeni, nici în anul 2017, că oamenii cu dublă cetățenie pot intra într-o țară, chiar și în cazul în care unul din pașapoarte a expirat. Au introdus episodul trecerii ilegale a frontierei, dar au uitat să-mi atribuie retrocedarea ilegală a restaurantului Noblesse de pe strada Paris 47, care-mi fusese dat cu pixul încă din 2003, alături de alte 66 de vile. Veți găsi peste doar două paragrafe, dovezile și chiar fotografia acelei clădiri, așa cum au fost publicate în presa română.

******************

În 2003, aceeași ambasadă americană la București unde mă înregistrasem în 1990, mi-a dat o declarație parafată de afirmare a identității pentru ambele nume, tocmai pentru că poliția românească începuse să mă numească un impostor. A durat 20 de minute pentru vice-consulul să emită actul de mai jos, pe care l-am depus în aceeași zi însoțit de avocata mea la sediul secției 14 de poliție. Secția 14! Justiției Române i-au luat 14 ani să descopere ceea ce d-nei Stephanie Bunce i-au luat 20 minute! Și secția 14 are actul în custodie din 2003, act în care este vorba chiar de pașaportul ! Ce să mai zic? Paisprezece aduce ghinion?

******************

În mai 2017, presa subordonată puterii, anunță încheierea bruscă a anchetei „Jordan”. Un ziar afirmă ironic că celălaltă țintă a anchetei, fostul președinte Băsescu „poate în cele din urmă să respire mai ușor” de parcă i se făcuse o favoare. Altul informează că eu fusesem cruțat “pînă la urmă” de ÎCCJ de viitoare întrebări. Ce să mă cruțe? Ce viitoare întrebări? Autoritățile române nu și-au bătut niciodată capul să mă întrebe oficial de nimic, nici numărul de la pantofi, hai să încep cu asta.

Cât despre mall-uri la șosea?

De-asta am fost cruțat, pentru că n-am și eu un mall mai de Doamne-ajută în Nordul capitalei?

Și dacă se dovedește că am totuși un mall, mă pot aștepta la un mandat de arestare? Sau, dacă nu un mall, atunci un restaurant de lux în valoare de cîteva milioane? În ziua de 8 iulie 2013 s-a anunțat că am primit „cu pixul” restaurantul Noblesse de pe strada Paris 47 (http://www.noblesse.ro/).

ExclusivNews (Redactor Șef: Sebastian Popescu, Editor Coordonator de Știri: Marius Lumen; Corespondent Teleorman: Paul Narian; Fotoreporteri: Răduinea Lucian Gabriel, Cristian Perșinaru, Dan Truția și Ilinca Petre) publică un articol, incluzând un montajul foto (câți din cei 4 fotoreporteri au muncit pe brânci la el oare?), în care fotografia președintelui Traian Băsescu, este juxtapusă parțial peste splendida vilă din fotografie. Salut, Paul Narian. Nu cunosc pe nimeni din Teleorman, dar presupun că trebuie să existe o legătură.

http://www.exclusivnews.ro/stiri/stiri-nationale/intr-o-singura-zi-basescu-a-retrocedat-catre-un-proprietar-inventat-66-de-case-nationalizate.html/

******************

Comunicatul lui Louis J. Freeh: „Sunt profund dezamăgit de recenta decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României de a confirma condamnarea penală a omului de afaceri român Gabriel Popoviciu și de a-l condamna la șapte ani de închisoare. Această sentință și condamnarea nu sunt susținute nici de fapte, nici de lege. În iulie 2016, am fost reținut să efectuez o revizuire independentă a condamnării domnului Popoviciu în fața Curții de Apel din România. Am efectuat această revizuire cu ajutorul unei echipe de procurori federali experimentați și foști agenți speciali ai FBI, dintre care unul vorbind fluent limba română.

Echipa noastră a analizat temeinic dovezile prezentate împotriva domnului Popoviciu la proces, inclusiv dovezile documentare și înregistrările pe ascuns ale conversațiilor sale. Această analiză a documentat numeroase deficiențe, atât de fapt, cât și juridice, în cazul împotriva domnului Popoviciu. De exemplu, martorul principal al procuraturii a încercat în mod repetat, dar fără succes, să-l facă pe domnul Popoviciu să se incrimineze prin acele înregistrări secrete, doar ca să recunoască, de altfel, în instanță că nu a fost mituit de domnul Popoviciu – presupusa mită, constând în nimic mai mult decât două sticle de lichior și materiale promoționale ale corporației (Cum ar fi un pix, un carnet de note și un număr de calendare). Fostul ministru al Educației, precum și alți martori, au mărturisit că terenul Băneasa nici nu a fost vreodată un bun public și, prin urmare, nu se poate susține acuzația legală de abuz de funcție. Multe alte deficiențe grave de fapt și de drept, incompatibile cu principiile fundamentale ale statului de drept, au fost, de asemenea, subliniate în raportul meu. Sper că instanțele și autoritățile de revizuire vor examina acest caz și vor decide că justiția și statul de drept necesită un alt rezultat”.

******************

Nu pot comenta ultimul raport Freeh. Nu-i cunosc amănuntele. Sper doar că, într-o zi, și cazul meu va primi în sfârșit o revizuire la fel de amănunțită. În comparație cu președintele și conducerea colegiului Penn State, domnul Freeh și echipa lui pot fi siguri că eu nu mă voi plânge niciodată, indiferent de rezultate.

Și nu mă voi mai plânge în continuare și voi accepta rezultatele unei anchete oficiale române, în care mi se poate demonstra negru pe alb că organele competente din țara în care m-am născut nu s-au angajat într-o campanie instituționalizată de denigrare contra mea, în care am fost împroșcat cu noroi sub privirea senină a celor de la vârf, mergând până la primul ministru.

Published inUncategorized

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fight fire with fire