Skip to content

Proces penal la comandă (de sus, de foarte sus)

În anul 2013, d-na Marilena Aksan din Calea Şerban Vodă nr. 124, face o nouă plângere la Secția 14 de Poliție a Sectorului 4. D-na Marilena (câteodată Marinela, și mai recent Mari) Aksan are atît de multe plângeri la activ, vocația de petentă i-a devenit o profesie. Am pierdut numărul plângerilor sale, căci, de multe ori, poliția omite deliberat înștiințarea mea, deși am un mandatar „pe fază” și cu adresă cunoscută: presa și televiziunea găsindu-l repede la nevoie, la fel ca și diverși locatari de pe Calea Şerban Vodă nr. 124. În schimb, în aceeași perioadă de timp, Secţia 14 Poliție nu a fost niciodată capabilă să îl găsească (și prin el pe mine). Este evident și de ce: „investigatorii” de la Secţia 14 Poliție nu au nici un interes să ne găsească, preferând să acționeze ca și cum amândoi am fi fost de negăsit. Astfel, ei au contactat numai persoanele aflate în conflict cu mine și au solicitat numai de la ei depoziții.

Nu e de mirare că investigația nu a dus nicăieri, la fel cum nu dăduseră rezultat alte investigații precedente, deși, dacă nu altceva, Poliția stabilise deja clar ecuația Nicholas Jordan = Nicolae Minciulescu, iar rezultatele acestea fuseseră deja comunicate în scris d-nei Marilena Aksan. De fapt, așa numita „nouă investigație” era absolut inutilă. Plângerea însăși în aceste condiții nu avea cadru legal, și nu a contribuit decât la risipirea resurselor statului. Întreaga ei apariție acum câteva zile la postul România TV a fost o înscenare, toate grimasele false – repet, Poliția îi comunicase demult că eu nu sunt un impostor. Așa că nu numai ea, dar și alții în cârdășie cu ea prezenți în acel studio trebuiau să știe. Avocata mea, Minerva Chiriac, (al cărui număr de telefon nu am avut când să-l dau în timpul transmisiei) m-a sunat spre final, într-o pauză comercială, cerându-mi să o întreb direct și am făcut-o. Reacția d-nei Marilena Aksan este instantanee și foarte vizibilă din clipul emisiunii.

Astfel, în ciuda tuturor faptelor descrise, plângerea din 2013 a d-nei Aksan a fost acceptată (prin ordin de sus) și transferată spre rezolvare rapidă Comisarului Vasile Rubin, care va petrece doi ani investigând-o, fără rezultatul dorit de cei ce ordonaseră repetarea investigației. Chiar plângerea în sine este cu siguranță făcută după dictarea cuiva, ori, și mai probabil, a unui întreg comitet, din care nu lipsesc vreodată următorii: consilierul Ovidiu Zară, de la Primăria Sectorului 4; Bianca Nae, șefa departamentului investigații de la Antena 3; ori cel puțin unul din membrii clanului Vulturu, cei care au pus mâna, prin relațiile lor la Primărie, pe întreaga clădire alăturată, Șerban Vodă 126 și care acum vor, printre altele, să se extindă și la 124 (mansarda celor două clădiri a fost pe vremuri comună și accesul complet dintr-o parte într-alta poate fi refăcut oricând). Cum a reușit să acapareze clădirea familia Vulturu (ai cărui membrii sunt cu toți amestecați în exploatarea SV 126, cât și în firma familială Revitarom), văd că nu investighează nimeni, deși la mijloc este o altă clădire care a aparținut familiei mele, ba mai mult, subiectul aceleiași donații neîndeplinite de la bunicul meu, ca și SV 124).

Plângerea d-nei Marilena/Marinela Aksan (cum veți vedea, ea folosește ambele prenume, fără ca investigatorul primăriei, Ovidiu Zară, să clipească) este un fel de capodoperă a dezinformării. Numele îmi este pocit în continuare ca Nikolos Jordan (pentru a păstra măcar un aer de autenticitate al stilului pitoresc de exprimare întrebuințat de dânsa, atunci când e lăsată de capul ei); se recită apoi tot felul de amănunte stupefiante din trecutul meu, cum ar fi data și tipul pașaportului cu care am intrat eu în România în anul 1990. Felul ei normal de exprimare sună astfel: „subsemnata aksan marinela domicilu an bucuresti strada serban voda nr 124 et 2 ap 8. Va aduc la cunostinta ca la subsolului blocului este .soarici, apa foarte mare care miroase de nu poti sa deschiz un geam sa airisesti casa,” https://antipoluare.wordpress.com/cazuri-poluare/primarii-sector/.

Perle similare pot fi găsite în alte articole de pe acest blog. De unde știe petenta astfel de amănunte, când nici eu nu le știu? Din punct de vedere al legii, nici NU ar trebui să le știe. Cât în privința pașaportului, nici acum nu înțeleg despre ce este vorba: faptul este pomenit în continuare fără explicații ca o infracțiune până și în audierea d-nei Aksan în fața Parchetului. De fapt, nici un detaliu nu este explicat, și nici până acum avocații mei nu mi-au văzut dosarul în cauză (din cauza disjungerilor repetate, nici nu se știe exact dacă e vorba de unul sau două dosare), iar pronunțarea este anunțată pentru marți 5 Mai, cu ultima dată posibilă de a studia dosarul fiind 4 Mai, când judecătoarea se întoarce din „concediu.”

Revenind la presiunile de foarte sus pentru direcționarea investigației și a procesului. În luna Ianuarie 2015, d-l comisar de poliție de la Secția 14, Vasile Cristian Rubin, care investigase timp de 2 ani fără folos, mai ales că avea deja în mână rezultatele anchetei precedente, se pune deodată pe treabă. Spre sfârșitul lunii, mandatarul meu merge la secţia 14 după o altercaţie cu d-na Marilena Aksan, în care aceasta îi „interzice,” cu de la sine putere, accesul pentru reparații în spațiul comercial de la parter, o acțiune care nu ar fi făcut decât să îmbunătățească întreaga clădire. Comisarul Vasile Rubin nu îşi bate capul cu altercaţia, ci îl anunță pe manadatarul meu  el investighează o plângere penală încă din anul 2013 (fără să menționeze vreodată că, de fapt, chiar proaspăt reclamata Marilena Aksan fusese inițiatoarea). Comisarul afirmă  nu a dat de noi de câte ori a încercat. Minte, desigur! Nu a încercat  ne contacteze niciodată.

Pe loc, se decide să facă un interogatoriu, descris repetat de el însuși ca „neoficial”. Acceptă să fiu contactat pe Skype. Este surprins că trăiesc, dar e vădit sceptic legat de identitatea mea (puțin teatru pentru beneficiul meu – Comisarul Rubin cunoștea rezultatul precedentelor anchete). Trezit din somn, sunt vădit iritat de impertinenţa acestui individ. Are o atitudine condescendentă și vădit ostilă, de parcă am fost deja declarat infractor. În mintea lui probabil eram. Îmi pune numeroase întrebări „capcană” şi e surprins că ştiu răspunsurile. Are un stil atât de asemănător cu d-l O. Zară, omniprezentul consilier al Primăriei, reprezentând, ce altceva, partidul lui Dan Voiculescu, încât ar putea fi frați. Și chiar dacă nu sunt, mi-e clar că-și împrumută unul altuia manuale din domeniu, probabil chiar din sacul de note despre interogatorii științifice aduse din New Mexico de către fostul Comisar-șef Călin-Vicențiu Dan, o altă bună cunoștiință a celor doi. (Dl. Călin-Vicențiu Dan, face parte din grupul celor de sus, dar nu foarte sus, și face obiectul unui articol separat legat de imobilul de la Șerban Vodă 76-78, familia Ene, și… uitați-vă la https://www.facebook.com/Amyrah.CaffeBar, la această adresă.)

Poate că altcuiva decât mie i poate comunica o opinie oficială asupra ce se întâmplă acolo (Dl. Zară, de pildă, care mi-a spus la telefon că îl „venerează” pe bunicul meu, ca filantropul de excepție care a fost, și că, pe deasupra, dacă se dovedește identitatea mea ca fiind Nicolae Minciulescu, el va cădea în genunchi și va cere iertare). Din lunga listă a gafelor sale (carnetul de conducere din California, de exemplu, mărit cât o față de masă la TV România și fluturat pentru câteva clipe degeaba? Ce a vrut să spună cu el? Că am ochi albaștri? Ori că nu am?), dl. Zară nu va recunoaște vreodată că a greșit cu ceva.

L-a întrebat cineva, cum îi cerusem eu, dacă am fost coleg de liceu la Eminescu cu respectatul Eugen Vasiliu, (maestru avocat, scriu ziarele), fost Procuror-șef la Secția de urmărire penală și criminalistică din Procuratura Generală a Bucureștiului în perioada 1.07.1993 – 10.04.1996? În vara anului 1993, am participat împreună la reuniunea de 30 de ani de la terminarea liceului într-un local din Drumul Taberei, la un moment când de-abia publicasem cartea „Omul de Cenușă,” și contradicția între corpolentul impostor Nicholas Jordan, prezent acolo, și fostul lor coleg de clasă, cel mult grăsuțul Nicky Minciulescu, ar fi dat naștere la discuții imediate. De ce ele au apărut numai la instigări absolut clare ale unor persoane interesate, și numai după retrocedarea caselor? De ce nu mi s-a contestat vreodată, nici măcar Ceaușescu pe vremuri, nici măcar astăzi procuratura și parchetul, dreptul de proprietate asupra mărețului cavou de la Cimitirul Bellu unde sunt înmormântați bunicul și tatăl meu? Doar pentru că acolo se găsesc morții familiei mele și nu se mai poate înghesui nimeni din agreeații PSD alături de ei?

Am folosit, cu regret, numele lui Eugen Vasiliu, pentru că nu avem în comun decât faptul că am fost colegi de clasă. Cu siguranță nu împărțim aceeași ideologie și nici nu cred că am discutat-o vreodată. Contactele noastre au fost atât de reduse, încât frecvența lor era odată la 10 ani, cel mult. De-asta i-am și menționat numele, este un martor fără reproș. Eu nu cred că e aliniat în vreun fel cu fostul președinte Băsescu, deci poate confirma fără să-mi arate vreo părtinire cine sunt și faptul că am fost în aceeași clasă, cum se va găsi și în cataloagele din arhiva liceului. Mi s-a spus pe postul Romînia TV, despre un fost senator liberal Eugen Vasiliu, nu știu nimic de acest lucru. Dar pot jura cu mâna pe inimă că omul din fotografia publicată de mine pe lista „Colegi de școală, ajunși persoane publice” este cu siguranță fostul meu coleg de școală.

În ianuarie 2015, la Secția 14, și încă pe Skype (este evident că a fost o convorbire foarte lungă și nu-i neapărat de vină doar stilul meu de a sări de la un lucru la altul), Comisarul Rubin își continuă săpăturile. Insistă  trebuie  vin în ţară pentru interogare. Îi propun  facem asta în mod oficial, chiar atunci pe Skype. Nu vrea. „Legea nu permite,” spune el, de parcă nu a auzit în viața lui de o Comisie Rogatorie. Dacă cei ce dirijează „investigația” erau cu adevărat interesați să vorbească cu mine, o simplă Comisie Rogatorie, a cărui valabilitate internațională pe canalul SUA – România este de mult stabilită, i-ar fi dat acces neîntrerupt la mine și la ce aveam de spus. Dar, atâta timp cât nu există decât acuzații inventate și nimic care poate fi susținut, d-l Rubin nu este interesat într-un dialog și este viteaz doar la el în birou. De câteva ori în timpul discuției, a trebuit să fac un efort să nu îi răspund imediat, ca să-i dau timp suficient să termine de bătut cu pumnul în piept vorbind despre sine însuși. M-am lămurit repede. Aveam deja experiența d-lui Ovidiu Zară, după spusele proprii, un economist, fost ziarist și redactor-șef adjunct la ziarul profund anti-Ponta Curentul și investigator în devenire sau, poate că a și devenit deja. În acest caz, D-l Zară se dovedește genul de investigator de duzină, care caută cu lupa greșeli în acte evident nefalsificate, și, apoi, transferă vina pe primitorul actului, nu pe emițătorul său, un simplu funcționar amărât, care, este oricând posibil, pur și simplu a transcris o cifră sau un cuvânt greșit.

I-am explicat d-lui Vasile Cristian Rubin  mai trecusem prin acest proces de stabilire a identităţii mele în 2003 şi i-am zis  caute acele rezultate pentru  eram sigur că le avea la îndemână. Nici nu a vrut să audă. „Ancheta trebuie să continue pentru că, spune el, „reclamația provine de la altă adresă și, nu contează, chiar dacă subiectul anchetei este același, reclamantului de la această altă adresă trebuie să i se dea și lui un răspuns.” Dar reclamantul de la altă adresă este, bineînțeles, d-na Marilena Aksan, care nu și-a schimbat vreodată adresa, primise deja rezultatul anchetei anterioare și numai printr-o flagrantă ilegalitate, i s-a mai permis să reînceapă o altă plângere. D-l Vasile Cristian Rubin a primit, de foarte sus, comandă   scoată vinovat și își dă toată silința. Vechile cercetări din 2003 le ştie deja, dar nu-l ajutăDimpotrivă. Așa că e simplu ce are de făcut. Face tot ce este posibil să nu se poată discuta cu el și să-și inventeze propriile concluzii. Oricum n-am mai auzit de el de-atunci.

În luna martie s-au început evacuările la Şerban Vodă 124. Nici vorbă de evacuările în masă pomenite în ziare. A fost vorba de 4 familii, care, să nu uităm că toate au refuzat să-și plătească chiria încă din 2004, unii, dar nu toți, alegând să plătească chiria Primăriei, deși actele de proprietate sunt pe numele meu. S-au câştigat 4 din cele 5 procese cu locatarii şi am obţinut în instanţă dreptul de a-i evacua, ceea ce s-a făcut pe 24 martie cu două familii. Zlate şi Aksan. Atât! Evacuarea s-a făcut cu nenumărate camere de televiziune, deși la celelalte adrese, ca la 126, lipită de 124, situația este similară și acolo, după atâția ani de conflicte se fac evacuări, dar nu ajunge măcar o vorbă prin ziare. Să fie atât de mare puterea Clanului Vulturu? Întregul clan e implicat, controlând-și averea cu grijă, fără să uite însă să-i dea aproape zilnic sfaturi, vecinei lor, Marilena Aksan, în caz că aceasta și-a uitat cele câteva rânduri de recitare pentru programul viitor.

Următoarea evacuare la Şerban Vodă 124 era programată pentru 31 martieFamilia Mihalache, tatăl d-nei Aksan. Pe 30 martie, d-l Mihalache a depus o contestaţie la executare. Legea prevede contestaţiile să fie depuse cu 5 zile înainte, pe lângă faptul că, în cazul meu, ne judecasem de doi ani deja, era o hotărâre definitivă, practic, nici nu se putea admite cumva vreo contestaţie. Și totuși, Judecătoria acceptă contestaţia depusă pe 30 martie, cu o singură zi înainte de evacuare, ţine şedinţă pentru această contestaţie; decide suspendarea temporară a executării; şi comunică decizia nu numai executorului, dar o trimite prin curier petentului, d-l Mihalache – toate aceste acțiuni complexe în spațiul a 4 ore din cursul aceleaşi zile, 30 martie. Repet, cu o singură zi înainte de executare.

Şi de-aici începe un întreg lanț al ilegalităților, pe toată linia de la Parchet, la Procuratură și la Judecătorie. Prin comparație, Comisarul Vasile Rubin Cristian s-a oprit la tactici de intimidare, dar mi-e greu  trec peste reaua credință a d-nei procuror Țilimpea Anca Mihaela, cât şi a judecătorilor (rămași anonimi), care au suspendat executarea silită. Practic au înaintat acel dosar de la Poliţie la ProcuraturăProcuratura l-a acceptat şi mi-au blocat executarea. La puţin timp după suspendarea executării, am primit o informare la mandatarul meu prin care sunt mi se aduce la cunoștintă  există o „bănuiala rezonabilă” de obstrucţionare a justiţieiMai exact, zic ei  nu am depus toate actele la dosarul de retrocedare pentru Şerban Vodă 124. În mintea lor am omis intenţionat  depun un act care atestă  acel imobil a fost donat Camerei de Comerţ. Absurd, desigur. Iată referatul d-lui Vasile Rubin și ordonanța d-nei procuroare Țilimpea.

Procesul civil pentru acel imobil s-a ţinut între 2003 şi 2007. În acest proces s-a vorbit despre donaţie cu sarcină nerespectată încă de la prima înfățișare. Vezi dosar 4288/2003. Nu poate pretinde cineva că nu s-a știut de donație. Uitați-vă în ziarele vremii la moartea bunicului. E absurd si e clar un abuz al d-nei procuroare Țilimpea, care și-a bazat întregul rechizitoriul pe baza faptului că. 

Cel mai grav însă urmează. Judecătoria. La ordonanța comunicată, am 20 de zile să depunem contestație. Și am depus. S-a fixat termenul de judecată pentru 20 aprilie 2015, când, deși nici măcar nu am primit vreun răspuns la contestație, avocata mea nu a fost lăsată să vadă dosarul, iar eu și sora mea după mamă nici măcar nu am fost citați în mod oficial.

Avocata mea a fost la termen să ceară o amânare pentru lipsă de procedură: 1. nu avem răspuns la contestație; 2. nu a fost văzut dosarul de niciunul dintre noi și în consecință nici nu știm de ce suntem acuzați și cum să ne apărăm; 3. nici măcar nu am fost citați, să știm dacă trebuie să fim de față. Cu toate acestea, judecătoarea refuză cererea ei, considerând că dacă avocata mea este de față, atunci este cazul să ne judecăm. Și s-a judecat! Judecătoarea a lăsat procesul în pronunțare și ne-a acordat șapte zile să depunem note la dosar. A decis apoi ca data de pronunțare va fi 5 mai. Este deja 4 Mai și, până în dimineața aceasta, nu am reușit să vedem dosarul. Judecătoarea este plecată in concediu și, teoretic, se întoarce astăzi și se pronunță mâine.

Nici măcar din cărțile care le-am citit despre marile procese politice staliniste nu am găsit referințe că se utilizau astfel de proceduri bizare. Măcar acolo știai cam ce se întâmplă destul de repede: te duceau înapoi în celulă sau te scoteau afară la aer, pășind alene pe iarba verde și, în ambele cazuri,  te împușcau, iar istoria o confirmă, mulți dintre condamnați, chiar atunci când se clătinau ușor în bătaia vântului, savurând ultimile clipe și așteptând gloanțele, găseau totuși în străfundul ființei lor tăria să strige din răsputeri, „Trăiască Stalin”!

În cazul meu, n-am cum să știu care este protocolul pentru România. Este prima mea participare la un proces politic, unde rezultatul se știe dinainte. Să strig „Trăiască Ponta” sau „Trăiască Dan Ioan Popescu,” șeful PSD pe București în 2003, omul care l-a pus pe prefectul Botezatu să-mi confiște casa? Nu prea am mai auzit de d-l Dan I. Popescu în ultima vreme, așa că probabil el ar interpreta salutul meu ca o insultă, nu ca un omagiu. Mai bine merg pe mâna generalului maior doctor Petre Botezatu Enescu, renunț la orice „Trăiască” și zic și eu ca dânsul în ziua când a devenit prefect, „Servesc patria”!

UPDATE: Pe 4 Mai 2015, avocatele mele au reușit să vadă dosarul. Am aflat că este voluminos, că are documente xeroxate în foarte multe exemplare și că nu prea are un fir logic. Reprezentații mei l-au studiat, au realizat și depus notele care ni s-au cerut la prima amânare și pe 5 Mai 2015 am așteptat pronunțarea judecătoarei.  Pe 6 Mai 2015 am aflat că pronunțarea se amână, din nou, pentru data de 19 Mai 2015, ca și cum această decizie depinde de elemente din afara dosarului sau, oricum, de date asupra cărora partea mea nu primește nici un fel de informații. Totuși sperăm că judecătoarea va da dovadă de profesionalism și va analiza acel dosar înainte de a se pronunța pe speță. Subliniem că verdictul anunțat cu nerușinare de Antena 3 (20 Aprilie 2015) este fals, și că atunci a fost vorba doar de o amânare a pronunțării, nu de o anulare a Actului de Retrocedare.

UPDATE: 20.05.2015

Soluția pe scurt: „Respinge cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti, de desfiinţare totală a Deciziei nr. 820/11.02.2003 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, ca prematură. În baza art. 275 alin. 3 Cod proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în ședință publică, azi, 19.05.2015.
Document: Încheiere finală (dezinvestire) 19.05.2015”.

Published inArticole publicate

4 Comments

  1. Raz Van Raz Van

    Am parcat odata masina gresit si am blocat un garaj. Proprietarul a sunat la politia locala si m-a reclamat. Politia locala m-a sunat si m-a anuntat ca am blocat un garaj.
    Masina nici nu era pe numele si totusi m-au gasit foarte repede. Comisarul Rubin nu a fost capabil de asemenea performante. Traiasca politia locala! 🙂

  2. Costel Costel

    Domnule Minciulescu,

    Adevarata tinta nu sunteti dv., ci Traian Basescu.
    Daca va mirati de abuzurile de-a dreptul staliniste, cum bine afirmati, ce parere aveti de faptul ca, aceasta banda de securisti condusa inca din puscarie de Voiculescu, a fost in stare SA TRUNCHIEZE IMNUL NATIONAL, ELIMINAND STROFA IN CARE SE VORBESTE DE TRAIAN (IMPARATUL, DESIGUR), PENTRU A SE INLATURA ORICE REFERIRE LAUDATIVA LA TRAIAN BASESCU!.

    • Habar nu aveam. Sunt evident nenumărate aspecte ale vieții de zi cu zi din România pe care eu nu le cunosc. Odată ieșit din România, am fost un om profund apolitic, până la indolență, și nici măcar aere de dizident nu pot să-mi dau. Am vrut să văd mările Sudului, palmieri și valuri de culoarea smaraldului. La atâta m-a dus pe mine capul. Dar ardoarea cu care cei care guvernează astăzi se luptă pentru ciolanul lor și numai al lor, iluzia că numai ei au dreptate și că ei nu greșesc niciodată, pentru că trec senini peste greșeli ca și cum n-ar exista, faptul că nici măcar nu se opresc vreodată să învețe din ele, asta le va aducă pieirea, pentru că asta este calea inexorabilă a istoriei. D-l Costel, eu n-am cum să mai apuc vremea aceasta, dar am credința profundă că dumneata și generația mai tânără o va apuca.

  3. Dragos Dragos

    Buna ziua domnule Minciulescu,

    Dati-i pe mana DNA-ului pe toti hotii astia ca se poate acuma.
    Si pe ei si pe cei de la Sectia 14.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fight fire with fire